Stiri biciclete
Saddleback va distribui produsele Accelerade
MATAWAN, NJ (BRAIN) – Laboratoarele de Sănătate Pacific (PHLI), producătorii băuturilor pentru sportivi Accelerade, au semnat un contract de parteneriat cu Saddleback Ltd pentru a distribui produsele Accelerade industriei de ciclism din Marea Britanie.
Încă de la introducerea pe piaţa britanică a Accelerade în 2009 în magazinele de biciclete selecţionate, a fost o urmare naturală să se caute un partener cu performanţă orientată înspre distribuţie care să crească sprijinul pentru brand din partea dealerului, consumatorului şi media.
Scopul Accelerade pe piaţa britanică este să devină brandul de nutriţie ales de către retailerii de specialitate din cadrul Triatlonului, ciclismului de drum şi de munte, aşa cum este deja în State. Datorită naturii ştiinţifie a liniei de produse, scopul nostru este să colaborăm cu retailerii ai căror clienţi sunt atleţi care caută fiecare avantaj care le poate oferi o şansă în plus de câştig.
Sprijinul dealerilor este un punct cheie urmărit şi Accelerade va oferi un calendar al evenimentelor şi un program de sprijin al atleţilor la nivel naţional şi regional pentru a creşte gradul de conştientizare al beneficiilor aduse de produse şi să crească vânzările printre dealeri.
Saddleback Ltd va distribui o întreagă gamă de produse Pacific Health în Marea Britanie; băuturi pentru sportivi Accelerade, Accel Gels, Endurox R4 pentru recuperare şi batoane pentru controlul greutăţii Forze GPS.
Reprezentantul Accelerade în Marea Britanie, Chris Green a spus: „Suntem foarte bucuroşi să fim parteneri cu Saddleback într-un moment atât de emoţionant pentru brand. Aceştia au dovedit un istoric în care au oferit o reprezentare potrivită pentru brandurile pe care le-au distribuit şi sunt foarte respectaţi în piaţa de ciclism. Suntem de părere că vor fi potriviţi pentru tot ceea ce înseamnă brandul nostru şi este momentul potrivit pentru a începe un parteneriat cu ei. Împreună, vom continua să construim momentumul brandului pe care îl stabilim aici la fel cum am făcut şi în SUA.”
Andy Wigmore, directorul Saddleback Ltd a spus: „Suntem încântaţi să devenim primul distribuitor oficial britanic al băuturilor pentru sportivi Accelerade. Încă de la început compania PHLI a dat de înţeles foarte clar că vor să lucreze cu noi şi ne-au arătat încredere că putem să prestăm un serviciu de foarte bună calitate. Am căutat de ceva timp să includem un brand de băutură de bună calitate în portofoliul nostru, considerând ca fiind un compliment direct cotei de piaţă mari pe care o avem deja în sectorul de ciclism de performanţă. Cu proprietăţile unice ale Accelerade şi succesul dovedit în State, brandul se va dovedi minunat atât pentru atleţii din UK, cât şi pentru dealeri. Produsul Accelerade va fi disponibil prin Saddleback începând cu săptămânile viitoare.”
